Tuesday, July 5, 2011

Banda desenata in presa

Banda desenată în presă este tema celei de-a doua expoziții din Galeria Muzeului Benzii Desenate. Vernisajul va avea loc joi, 7 iulie 2011, de la ora 19.00, la etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană și va fi urmat de o dezbatere. Tema ilustrată de exponate va fi întoarsă pe toate fețele de artişti din breaslă, printre care Vali Ivan, Matei Branea și echipa Kamikaze.

Banda desenată s-a născut în paginile ziarelor la începutul secolului 20. Primul personaj notabil a fost The Yellow Kid, care popula paginile ziarului The New York Journal. De atunci, banda desenată s-a diversificat, dar continuă să apară şi în mediul în care îşi are originea. Expoziţia Banda desenată în presă prezintă câţiva autori contemporani care s-au făcut cunoscuţi apărând constant în presă: Lucian Amarii – Jup de la Iaşi, care a publicat începând cu anii nouăzeci poate mii de planşe în ziarele locale, Vali Ivan care, de la venirea lui la Jurnalul Naţional, a publicat foarte multe benzi desenate cu subiecte şi stiluri foarte diferite, de la teme politice până la teme istorice sau umoristice. Alături de ei, expun tinerii Cristian Prandea, Filip Ilie şi eM, membri ai echipei Kamikaze, autori prolifici de stripuri politice. Expozanţii, organizatorii şi invitaţii vor discuta, la vernisaj, despre rolul şi locul acestei arte în presa romanească.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 10 august 2011.

1 comment:

  1. Salut,
    Doresti un schimb de link cu site-ul meu de jocuri si anume cu http://allgamesonline.org
    Momentan am page rank 2 si peste 2.400 de pagini indexate in google.
    Daca doresti un schimb de link te rog sa-mi adaugi urmatorul cod la tine pe site Games Online
    iar apoi sa-mi dai un e-mail cu codul tau la rfi_scan@yahoo.com sau pe id de mess: rfi_scan
    Sau iti pot pune link pe un site cu page rank 4 in schimbul unui link catre site-ul meu de jocuri
    Daca esti interesat te astept sa vorbim
    Numai bine!

    ReplyDelete