Thursday, September 15, 2011

Conferinta AUTORI versus EDITORI


Mult asteptata conferinta, ce trebuia sa aduca mai aproape autorii de benzi desenate si editurile, s-a dovedit a fi foarte reprezentaiva pentru "piata" benzilor desenate de la noi! Adica: sala a fost pliiina de autori, incarcati cu schite, idei sau proiecte concrete deja tiparite iar din partea editurilor a venit UN SINGUR reprezentant - editura Vellant - o editura ce deja crede in benzi desenate dupa succesul pe care l-a avut Istoria Benzii Desenate Romanesti, Editura Vellant, 2010.

Concluzii: editurile nu au bani (inca e criza se pare) si mai ales nu au bani de riscat pe ceva ce nu are piata. Bineinteles ca benzile desenate "NU AU piata", tocmai pentru ca editurile NU SCOT benzi desenate! Stim cum e cu cercul vicios... Editurile pot fi abordate totusi cu propuneri concrete din partea autorilor si mai ales propuneri care sa prinda la public. Ce inseamna asta mai exact nu stim dar merita incercat.

Pana una alta, desenatorii romani lucreaza pentru edituri din alte tari sau isi publica singuri albumele, care cum poate!


Mai multe poze de la conferinta: aici, mai jos un mic dar relevant filmulet (se aude incet dar se intelege) si prezentarea pregatita de dl. Dodo Nita, moderatorul conferintei.





Autori versus editori: cum, unde, de ce?
- masă rotundă la Muzeul Benzii Desenate -


“Nu există bandă desenată în România!” Nu există autori BD români!” “Editorii de la noi nu publică BD!” Astfel de aserţiuni au viaţă lungă şi încă le mai găsim, pe ici pe colo, printr-un colţ de pagină de ziar sau pe diverse forumuri, mai mult sau mai puţin obscure (şi nu vorbim aici de cei care fac astfel de afirmaţii din rea-voinţă, pentru a se putea lăuda ulterior că ei sunt cei care au inventat cea de-a noua artă în România!)

Sunt aceste afirmaţii adevărate? Istoria benzii desenate româneşti, Dicţionarul Benzii desenate din România, Benzile desenate şi canonul post-modern, Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România (21 de ediţii), celelalte saloane organizate la Bucureşti şi la Iaşi, Muzeul Benzii Desenate, le infirmă în mod evident, pentru cei care au ochi să vadă.

Pentru ceilalţi, le recomandăm să deschidă revistele şi ziarele românesti, să caute în catalogul editurilor şi vor găsi suficiente dovezi care să ne permită să afirmăm răspicat că există şi în ţara noastră, chiar dacă la o scară redusă, banda desenată ca mijloc de exprimare artistică.

Săptămânal găsim benzi desenate şi stripuri (scurte BD de câte 2-3-4 casete) desenate de autori români în ziarele Evenimentul Zilei, Puterea, Jurnalul Naţional, Evenimentul de Iaşi, revista Kamikaze, etc, dar şi în revistele pentru copii şi tineret Bravo, Cutezătorii, Luminiţa, Doxi, Pipo, Oscar (Craiova), Helion (Timisoara) etc. Până de curând a apărut - ca supliment la ziarul Adevărul - revista franţuzească Rahan (56 de numere). A preluat iniţiativa apoi ziarul Evenimentul Zilei, care a editat 4 broşuri din seria Mus-a-fir, desenate de Adrian Andronic.
Şi cărţi de benzi de benzi desenate apar, chiar dacă nu într-un număr atât de mare pe cât ne-am dori. Editura Adenium din Iaşi a publicat în excelente condiţii grafice primul album din seria “O inimă de broscuţă” desenat de Şerban Andreescu, după un roman de Gheorghe Vârtosu.

Alexandru Ciubotariu coordonează la editura Casa Radio noua colecţie “Prichindel”, care cuprinde cărţi de benzi desenate adaptate după scenarii radiofonice originale. La Muzeul Benzii Desenate au fost lansate în luna august primele trei titluri din colecţie :
Omul Invizibil, desene de Puiu Manu, după romanul lui H. G. Wells
Tom Sawyer şi Huckleberry Finn, de Ionuţ Popescu, după Mark Twain
Aventurile lui Cipolino, de Alexandru Ciubotariu, după Gianni Rodari.
In fine editura MM Europe, patronată de un francez inimos şi pasionat de benzi
Desenate, a editat în acest an două noi titluri din aventurile lui Tintin: Obiectiv Luna şi Am păşit pe Lună. Astfel, din 2006 până astăzi, a publicat deja 14 titluri în româneşte, şi mai are doar 10 pentru a încheia toată seria.

E-adevărat, editurile româneşti preferă mai mult să publice BD străine: Rao a editat anul trecut albumul Micul Prinţ, al francezului Joan Sfar, după ce, în anii precedenţi, a publicat 9 volume cu peripeţiile lui Garfield. Editurile Nemira şi Univers au testat piaţa cu câte un volum din aventurile Lucky Luke. Noua editură Art a a adus în ţară două cărţi BD pentru adulţi, semnate de iranianca Marjane Satrapi, apărute în colecţia “romane grafice“. In fine, editura Corint a mers pe mâna americanilor, publicând mai multe serii de comics, cu aventurile lui Spiderman, Superman şi Wolverine, pentru a profita de publicitatea făcută de difuzarea filmelor respective în ţara noastră.

Autorii români, care încă nu şi-au găsit un editor în ţară, au avut de ales între două căi: fie publică benzi desenate în străinătate (ex: Cristian Păcurariu şi fraţii Augustin şi Dan Popescu semnează mai multe albume la editura franţuzească Soleil iar Victor Drujiniu publică benzi desenate în Statele Unite), fie se auto-editează.
Cel mai cunoscut fanzin de benzi desenate este revista Comics, coordonată de Octav Ungureanu. Lansată la sfârşitul anului trecut, revista are deja cinci numere apărute (atât on-line cât şi tipărite), a publicat aproape 35 de autori români ( atât debutanţi cât şi consacraţi) şi se laudă cu aproape 40.000 de accesări on-line. Alte fanzine sunt editate la Craiova: Ah BD! şi Sanki.

In fine, există şi autori care se editează singuri sau prin intermediul unor asociaţii: doar în 2011 au apărut Iancu Jianu, Cinci săptămâni în balon şi Clanţă, desenate de Vali Ivan, Piatra seacă, de Mihai Grăjdeanu, Doi ani de vacanţă, de Livia Rusz, Semne şi desemne, de Sandu Florea şi Nichita Stănescu. Si exemplele pot continua.

Este foarte adevărat că încă nu există la noi o politică editorială coerentă de a edita benzi desenate, nici româneşti, nici străine. Nu există colecţii specializate de BD la marile edituri, nu există o librărie adevărată de benzi desenate, nu există nici măcar câte un colţ specializat BD în marile librării româneşti. "

Dodo Nita

7 comments:

  1. Pana la un punct exista un cerc vicios care impiedica "irigarea" pietii cu benzi desenate, asa ca putem spune ca publicul nu reuseste sa beneficieze de acest gen de carti/reviste. Problema este ca publicul nu are in sange dorinta de a citi BD. Nu exista o traditie la nivelul "masei". Bineinteles ca daca dai copiilor un BD o sa sara in sus de bucurie, insa pentru tineri si adulti procentele celor care consuma asa ceva sunt foarte-foarte mici. Daca vrem sa avem tineri si adulti care sa cumpere BD trebuie sa ii atragem mai intai pe cei mici: reviste atractive, accesibile ca poveste, grafica si pret. Nu exista o piata reala de BD in Romania. Aici ma refer la procente semnificative, care sa sustina "colecţii specializate de BD la marile edituri, o librărie adevărată de benzi desenate, un colţ specializat BD în marile librării româneşti". Daca cineva vrea sa o construiasca trebuie sa inceapa de la cei mici.

    ReplyDelete
  2. intr-adevar publicul de benzi desenate trebuie cucerit de mic. copiii sunt cei mai receptivi la povesti frumos desenate si poate vor ramane pasionati de bd si la maturitate.

    Aici vad insa o problema, cei mai multi desenatori (printre care si eu) prefera se se adreseze unui public mai aproape de ei, bazandu-se pe un stil si umor matur si cum la noi se fac benzi desenate, in cea mai mare parte, din placere, toata lumea prefera sa faca (GRATIS) ce-i place cel mai mult!

    sunt sigur ca daca vreo editura ar vrea sa scoata benzi desenate pentru copii (si bineinteles, ar si plati pentru pentru asta) s-ar gasi desenatori care sa indeplineasca misiunea.

    Si a doua chestiune: cred ca exista mai multi cititori de la adolescenti in sus care consuma benzi desenate decat copii care sunt preocupati de jocuri pe calculator si alte prostii...

    cu toate astea va dau dreptate si sustin si eu ca trebuie inceput cu cei mici!

    ReplyDelete
  3. Problema e complicata. Pe de o parte suntem de acord ca un public pentru BD trebuie atras inca de la varste mici insa consideram piata de BD una deja care apartine adolescentilor si adultilor. Vizitez in mod curent targurile de carte si trec si prin librarii: nu exista o oferta reala de BD pentru copii. Asa cum nu exista o oferta reala nici pentru restul segmentelor de varsta. Iluzia ca sunt mai multi cititori de BD care au varste mai mari provine din mediul in care ne invartim si din pasiunile pe care le avem. Daca privim un pic mai atent insa zona de BD pentru copii cred ca putem observa ca exista o oferta similara dpdv valoric (poate chiar un pic mai mare). Una peste alta insa, piata de BD, in totalitatea ei, este anemica. Iar asta cred ca isi are corespondenta/explicatie/exemplificare cu ce avem ca programe destinate copiilor pe TV. Marile posturi TV din Romania nu si-au batut niciodata capul sa ofere segmente foarte generoase programelor destinate copiilor (poate cu o scurta exceptie, dupa '89). Nici nu ar avea de ce: ar fi prea putine companii care sa vrea sa isi faca reclama. De ce? Pentru ca parintii nu considera ca e justificata sa le cumpere copiilor "prea multe prostii". Tot ce am debitat pana acum s-a facut avand in minte exemplele vecinilor nostri apropiati: Ungaria, Bulgaria...dar si ai celor mai indepartati: Italia, Germania, Franta etc. Este o problema de nivel de trai dar si de context cultural. Si aici este de fapt buba dpmdv: contextul cultural.

    ReplyDelete
  4. Daca e sa vedem problema pietei de BD ca "aducerea vietii pe o planeta noua lipsita de oxigen" atunci e adevarat ca trebuie inceput de jos. Iti trebuie plante speciale ca sa-ti creeze atmosfera pentru ca mai apoi sa introduci restul in etape si sa creezi ecosistemul necesar. Similar ne trebuie personaje si BD pentru copii pentru ca sa crestem o generatie doua cu deprinderea de a citi/consuma BD.

    Problema cu BD-ul pentru copii sta la parinti. Parintii le cumpara aceste carti si trebuie sa ne intrebam cum ii putem convinge ca un BD sau chiar carte de povesti ilustrate ROMANEASCA e mai buna, interesanta decat DISNEY, Tom si Jerry, etc?

    Iar autorii si creatorii de BD pentru copii vor trebui sa inteleaga ca prin ceea ce fac deschid calea pentru restul industriei, daca lucrurile merg bine.

    E adevarat ca pana acum s-a publicat/creat/scris pentru adolescenti/tineri prin prisma apropierii ca varsta dintre autor si cititor, insa acel segment de piata NU este interesat in BD, decat in cazuri izolate si mod exceptional, ceea ce, pe scurt se cheama ca NU ai o piata, desi ai impresia ca ai de fapt.

    Iar faza cu promovarea excelentei, si ca e mai important sa avem BD de calitate dar mai putin si eventual alternativ daca se poate, nu este un argument valabil. Excelenta nu are de unde sa vina de la sine. Trebuie sa iti permiti sa "excelezi" sa te perfectionezi in timp.Iar ca sa faci asta trebuie sa-ti dedici mult din timpul tau acestui obiectiv. Cum poti sa faci asta cand nu poti sa traiesti din BD si ai nevoie de un mod serios de a-ti castiga existenta? Nu stiu. Nu toata lumea vine cu idei de geniu si grafica interesanta peste noapte asta e cert.

    Si ca sa inchei un comentariu prea lung. Cel mai dureros aspect usor de observat chiar si la intalnirea de pe 14, a fost media de varsta a celor care trec pragul saloanelor de BD, a muzeului. Care este aproximativ peste 30 de ani. Nu gasiti acest lucru ingrijorator? Chiar si in randul altor pasionati cum ar fii filatelistii si cei cu numismatica se gasesc tineri de 14-15 ani interesati.

    ReplyDelete
  5. Dacă vă uitați istoric prin alte părți(sau chiar la noi) o să observați că banda desenată mereu a parazitat alte medii sau culturi. De la exemplele mai directe cum ar fi suplimentele din ziare și reviste prin care a pornit efectiv industria, la webcomicurile despre o anumită subcultură (despre jocuri, filme, jucării erotice, orice) sau manga despre anumite activități până la unele un pic mai subtile cum ar fi explozia de benzi psihedelice din anii 60-70(atât în mainstream și alternativă, atât în SUA și Europa), sau la ”videogameizarea”(TM) benzilor americane ori mangaizarea(TM; iar asta este un exemplu tare ciudat de autotrofie culturală) benzilor francofone în anii 2000. Manifeste despre curente artistice moarte de vreo 80 de ani nu cred că mai ating prea puternic publicul.

    De asemenea metoda americană de a publica 24 de pagini pe lună este o aberație și mă mir cum de a rezistat până acum, iar cea actuală franțuzească(sau belgiană, știu că e ceva diferență, dar nu știu care-i care) de a publica direct albume colorate și scumpe e susținută de o cultură puternică, dar nu atât de răspândită cum s-ar vrea a crede. Fie benzi ieftine ca la italieni, fie antologii ca la britanici sau și mai bine, antologii ieftine ca la japonezi. Revista Comics e un pas bun în față, iar faptul că e pe net mi se pare de-a dreptul sublim, însă eu aș fi făcut lucrurile un pic altfel. Sau măcar ceva mai mult conținut editorial. Sau măcar să fie încurajați mai puternic cititorii să-și facă impresiile cunoscute.

    Aș mai zice niște lucruri, dar acum n-am când.

    ReplyDelete