Wednesday, May 16, 2012

Salonul Balcanic pentru Tineri Autori BD LESKOVAC – SERBIA 2012

Anul aceasta, Şcoala BD “Nikola Mitrović Kokan” din Leskovac (Serbia), organizează cea de-a 14-a ediţie a “Salonului Balcanic pentru tinerii autori BD”. Salonul este organizat la Centrul cultural din Leskovac, în colaborare cu Muzeul naţional şi Biblioteca “Radoje Domanović”, în intervalul 6-8 iulie 2012.

În cele trei zile, Salonul va organiza o multitudine de evenimente BD, expoziţii, promoţii de BD, discuţii în cadrul unor mese rotunde, interviuri publice cu autori BD, ateliere de desen împreună cu creatori BD consacraţi, proiecţii de filme şi desene animate…
Precum în ediţiile precedente, şi în acest an salonul va recompensa creatorii BD la patru categorii:
  - cel mai bun autor BD;
  - cel mai bun ilustrator;
  - cel mai bun scenarist BD;
  - cel mai bun critic BD.

Premiantul fiecărei categorii va primi o Plachetă cu imaginea lui Nikola Mitrović Kokan. Vor fi premiaţi şi creatorii ce se vor situa pe locul doi al fiecărei categorii. Se va acorda şi un premiu pentru cel mai tânăr participant, precum şi un premiu special pentru cea mai bună contribuţie în BD din Serbia, premiantul urmând să fie desemnat şi Preşedintele juriului acestei ediţiei a salonului, juriu care este format din trei membri.
Toate planşele, precum şi celelalte lucrări trimise de către participanţi vor fi expuse în cadrul  expoziţiei generale ce se va organiza la Centrul cultural din Leskovac.
Toţi participanţii vor primi o diplomă de participare şi câte un exemplar din catalogul expoziţional, în care vor fi menţionate numele lor.

Condiţiile de participare:
Poate participa la concurs orice autor BD sub vârsta de 30 de ani, la fiecare categorie. Cei peste 30 de ani pot fi admişi doar ca simpli participanţi la expoziţia generală a salonului.
La categoriile BD şi de ilustraţie sunt permise toate tehnicile, alb/negru sau color, şi toate formatele de planşe sau ilustraţii.

Scenariile şi articolele critice se vor trimite în format electronic de tip «txt». Scenariştii participanţi pot trimite şi o BD completă cu scenariul propriu.
Numărul lucrărilor pentru competiţie nu este limitat.
Limbajul lucrărilor va fi în sârbă, engleză sau în orice altă limbă din zona balcanică.
Este preferabil ca participanţii să trimită planşe şi ilustraţii originale, dar se pot trimite şi scanuri în format electronic (la minimum 300 dpi) la adresa de e-mail: no.dice.man@gmail.com (Marko Stojanović), de unde se pot primi, la cerere, şi informaţii suplimentare.
Data limită pentru participare la salon este 25 iunie 2012.
Toate lucrările se vor trimite pe adresa:
                  Leskovačka škola stripa “Nikola Mitrović Kokan”
                  Leskovački Kulturni Centar
                  Trg Oslobodjenja 101
                  16000 Leskovac
                  Serbia

Toţi cei interesaţi să participe la manifestările salonului de la Leskovac îl pot contacta pe responsabilul salonului - Marko Stojanović - pe adresa electronică deja menţionată (în limba engleză). Sunteţi bineveniţi şi vă aşteptăm cu drag.

1 comment: