Wednesday, June 6, 2012

MAUS de Art Spiegelman

Maus. Povestea unui supravieţuitor de Art Spiegelman este, pe bună dreptate şi din capul locului, o carte fără precedent. Un roman grafic complex, apărut în două volume, la care autorul a lucrat în total treisprezece ani.
Volumul este structurat pe două planuri: pe de o parte, unul real, care prezintă relaţia dintre tată (Vladek) şi fiu (Art); iar, pe de altă parte, planul poveştii relatate de Vladek. Curios este că Spiegelman îşi scrie şi-şi desenează romanul în faţa cititorului, dându-i astfel un aspect metabiografic.


Este povestea vieţii lui Vladek, tatăl autorului, evreu polonez care trăieşte ororile Holocaustului şi ajunge, împreună cu soţia sa Anja, în cel mai cumplit loc: Auschwitz. Detaliile povestirii, dublate de cele ale desenelor, sunt de-a dreptul impresionante.


Maus este prima bandă desenată care a primit un Premiu Pulitzer (în 1992).
Acum diponibilă şi în România la Editura Art în traducerea din limba engleză a lui Cristian Neagoe.


sursa: salonbd.ro

1 comment: