Thursday, April 7, 2016

Matei Branea: De 10 x NexT


Muzeul Benzii Desenate va expune pe parcursul acestei luni lucrările artistului şi graficianului Matei Branea, art director al Festivalului Internaţional de Film NexT, creatorul imaginii NexT şi al personajelor care ne-au populat cataloagele, afişele, stickerele şi zâmbetele în ultimii zece ani la NexT!

Vernisajul expoziţiei va avea loc la Clubul Țăranului, vineri, 8 aprilie, începând cu ora 20.00, în prezenţa artistului. Expoziţia rămâne deschisă publicului până pe data de 15 aprilie. Intrarea este liberă.

Alexandru Ciubotariu, coordonator al proiectului Muzeul Benzii Desenate, prezintă în câteva cuvinte ideea ce a stat la baza proiectului: „Întotdeauna am fost atras de arta afișului, încă de timpuriu, de când am văzut prima data câteva articole în revista Arta, prin anii '80. Apoi prin şcolile de artă am început să studiez și să fac eu însumi afișe. Am rămas până acum atașat acestei forme de artă ce trebuie să îndeplinească și o funcție practică, dar și una estetică. Pasionat fiind de banda desenată, am pus bazele unei colecții denumind-o generic Proiectul Muzeul Benzii Desenate.
Pe lângă cărți și periodice de bandă desenată am fost interesat și de documente conexe acestei arte, dar care aveau legătură cu ea – pliante, stickere, cataloage, programe, timbre, cărți poștale și, bineînțeles, afișe. Printre ele, afișele realizate de autorul de benzi desenate (pentru mine) Matei Branea, destinate festivalului NexT. Mi-a plăcut totdeauna seriozitatea cu care și-a tratat fiecare lucrare, fie ea bandă desenată, film de animație, afiș sau orice altă imagine.
Am decis să expunem arhiva de afișe la a X-a ediţie a festivalului și, privind-o acum, îmi pare o colecție extrem de unitară, dar și diferită de la o ediție la alta. Am completat de asemenea cu schiţe, desene pregătitoare, desene originale, acestea toate pentru o cât mai complexă expunere și pentru a ne fi îngăduit să aruncăm o privire în «bucătăria» elaborării imaginii unui festival."
Matei Branea despre conceptul NexT: „Sunt des întrebat: de ce NexT are spoturi animate și postere cartoony? E un festival de film, nu de unul de animație!
Răspunsul meu e, inevitabil: De ce nu?
Creat colectiv în memoria a doi prieteni dispăruți prematur, Otto și Cristi, NexT e diferit de orice alt festival de film, e sincer și personal. Pornind de la logo, am construit imaginea NexT eliberându-mă de idei preconcepute despre subiect. Am decis să abordez tema sincer, în stilul meu, bazându-mă pe ce îmi sugerează mie și cum văd eu NexT. Coordonatele sunt: CINEMA DE AUTOR, IMAGINE+SUNET, BUCUREȘTI.
Personajele din grafică au apărut pe rând, fiecare având încărcătura lui simbolică. La început a fost logo-ul NexT, apoi a apărut AUTORUL. Au urmat: IUBIREA, ECHIPA, ABSURDUL, METEORITUL matrimonial, AUTOIRONIA, TÂNĂRA SPERANȚĂ. Ediția 10 confirmă: speranța nou născută e: un TALENT!"

Branea Minimal Bio:
1977 - Născut în București, Drumul Taberei, Bloc Z14.
1996 - Liceul de Artă Nicolae Tonitza din București, specializarea Scenografie.
2000 - UNATC, Facultatea de Film, Comunicare Audiovizuală.
2002 - OMULAN, album de bandă desenată, publicat de editura Hardcomics.
2002-2016 - Animație pentru Marcă Înregistrată, Planeta Moldova + Advertising, Ilustrație și caricatură pentru Esquire Romania, Kamikaze, AperiTIFF, re:PUBLIK, OMAGIU + Advertising, comics în antologii din țară și străinătate.
2015 - OMULAN! - film de animație, 15min, cu sprijinul CNC.
2015-to present - Profesor @ UNATC / Master Animație (cu carte de muncă :)

No comments:

Post a Comment